Ministerul Culturii si Cultelor, Romania
 
 
Ultima actualizare la data
  detalii ...      07.09.2010

 
Administrația Fondului Cultural Naţional (AFCN)

AFCN este o instituţie publică autonomă creată în anul 2005 pentru a oferi finanţări nerambursabile proiectelor culturale.
 
AFCN este un finanţator public care organizează consultări cu operatorii culturali şi cu reprezentanţii Ministerului Culturii şi Cultelor din România, pentru stabilirea unei strategii de finanţare a culturii.
 
AFCN contribuie la creşterea interesului opiniei publice faţă de cultură, participarea directă la actul cultural şi creşterea numărului de consumatori avizaţi de cultură.
Prin specificul activităţii sale, AFCN sprijină publicarea unor studii referitoare la starea culturii în România, materiale care să fundamenteze priorităţile de finanţare ale Fondului Cultural Naţional.
 
AFCN sprijină proiectele culturale din arii tematice precum: activităţi muzeale, arte vizuale şi arhitectură, cultură scrisă, educaţie culturală, intervenţie culturală, teatru, dans, muzică, patrimoniu cultural naţional, patrimoniu imaterial, management cultural şi formare profesională.
 

Saitul oficial AFCN

 
 
Căutare
Calendarul ministrului

Septembrie, 2010
L M M J V S D
303112345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930123
45678910
Calendar cultural

Zilele Muzeului Țăranului, 10-19 septembrie
detalii ...

Muzeul de Etnografie și Artă Populară Săsească „Emil Sigerus” Sibiu
detalii ...

Muzeul Peleș: Expoziție temporară: Dantelele Reginelor
detalii ...

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”: expoziția de pictură „Întoarcere la izvoare. Casa aromână - Casa română”
detalii ...

Muzeul Țăranului Român: EXPOZIŢIE DE FOTOGRAFIE INGE MORATH: „Jurnalul meu românesc”
detalii ...

Pe urmele timpului: Expoziție realizată în cadrul programului cultural „Colecții sătești din România. Patrimoniu și identitate locală”
detalii ...

„DRACULA - voievod și vampir” la Muzeul Național de Artă al României
detalii ...

Muzeul Țăranului Român: expoziția itinerantă „Pe urmele timpului”
detalii ...

MNAC: „Publică și tu!”. Ateliere de grafic design pentru copii
detalii ...
Link-uri utile
Autorităţi şi instituţii publice

Instituţii şi organisme Europene

Culturale

Utile

 

 
© Toate drepturile rezervate Ministerul Culturii si Patrimoniului National 2005
Sit întreţinut de CIMEC - Institutul de Memorie Culturală      Webmaster: webmaster@cultura.ro