| |
Domenii
Relaţii externe
Proiecte majore
Oportunităţi
Dosar de presă
|
Ultima
actualizare la data
08.02.2010
|
|
Nicăpetre: In Memoriam
Data introducerii: 21.04.2008
Ministerul Culturii şi Cultelor îşi exprimă profundul regret la aflarea veştii trecerii în nefiinţă a uneia dintre cele mai pregnante personalităţi ale culturii româneşti contemporane, sculptorul Nicăpetre (Petre Bălănică). Născut la 27 ianuarie 1936, în Brăiliţa, a absolvit Academia de Arte „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti (1964) şi a avut prima sa expoziţie personală cu titlul Cariatide, la Galeriile „Simeza” din Bucureşti - 1969, expoziţie ce s-a bucurat de un mare succes, consacrându-l drept un artist de talent. A urmat o perioadă artistică fructuoasă, constând în expoziţii personale, participări la bienale şi simpozioane naţionale şi internaţionale. În 1981 a emigrat în Canada, ţară a cărei cetăţenie o obţine în 1985. Creaţia artistului se află expusă în aer liber, în muzee, colecţii particulare şi guvernamentale în România, Canada, Statele Unite, Japonia, Anglia, Grecia, Italia, Elveţia, Ungaria, Turcia, Cehia, Slovacia şi statele din fosta Iugoslavie. Dintre lucrările şi expoziţiile sale amintim: A fost aici, odată - Simpozionul Naţional de la Măgura (1971); Menhir - Simpozionul Internaţional Villany (Ungaria 1974); Bienala de la Veneţia (1974); Zăbală şi Paloş - Simpozionul Naţional de la Măgura (1979); Umbra - Simpozionul Internaţional organizat de Muzeul Skironio (Grecia 1980); Bienala Internaţională organizată de Muzeul Skironio (Grecia 1981); Expoziţia personală de pictură şi sculptură - Columbus Center (Toronto - Canada 1982); Rugăciune pentru fiul căzut - expoziţie personală de sculptură (Goethe Institute – Toronto 1985); Mihai Eminescu - bust monumental (Hamilton - Canada 1989); Invocaţii - Guild Park, Scarborough, Ontario (1990); Adam si Eva - Muzeul Hakone, Japonia (1991); Expoziţie personală Carnegie Gallery (Dundas - Ontario 1991); Cadenţe pentru Glenn Gould - Conservatorului Regal de Muzica (Toronto 1992); Rege şi Regină (în onoarea Majestăţii Sale Mihai I al României, cu ocazia venirii sale in Toronto în 1992); Acroteria (Krastal-St. Paul, Austria 1993); Expoziţie personală de sculptură şi desen - Centrul Cultural al României (New York - SUA 1993); Expoziţie personală la Centrul Canadian de sculptură (Toronto 1993); Invocaţii (Universitatea din Alabama Birmingam - SUA 1993); Devenire - Simpozionul Internaţional de sculptură Saint-Jean-Port-Joli (Quebec 1994); Expoziţie de grup la Muzeul Naţional al României (Bucureşti 1994); Devenire – Trienala de sculptură de la Osaka (Japonia 1995); Expoziţie personală de sculptură şi pictură - White Point Gallery, (Hanover - Ontario 1997) etc. De un profesionalism indiscutabil, sculptura lui Nicăpetre, realizată în peste patru decenii de creaţie şi comparată deseori de critici cu creaţia lui Brâncuşi (datorită surselor de inspiraţie şi metodelor de esenţializare a formei), s-a impus cu autoritate în arta contemporană. Ca un semn de recunoaştere a talentului său, Academia Româno-Americană din Bucureşti îi conferă un premiu pentru contribuţia importantă, de-a lungul prolificei sale cariere, la dezvoltarea artelor plastice (1990). Ne luăm cu tristeţe rămas bun de la o personalitate marcantă a culturii româneşti contemporane, un artist despre care se spunea că este „înzestrat cu talent şi putere de muncă herculeană”. Dumnezeu să-l odihnească !
|
|
|
Căutare
|
Activităţile de astăzi
Întâlnirea oficială a ministrului culturii și patrimoniului național, Hunor Kelemen, cu E.S. doamna Ayşe Sinirlioġlu, ambasadorul Turciei în România (sediul MCPN).
Întrevedere cu reprezentanții Filarmonicii George Enescu din București (sediul MCPN).
Calendar cultural
MNAR: Călătoria în Bretania își prelungește sejurul la București
Sibiu: lansarea volumului „Conservarea şi restaurarea icoanelor din colectiile Muzeului ASTRA” de Alina Geanina Ionescu
MNAR: Despre regia subtilă a tablourilor la programele pentru familii
Palatul Mogoșoaia: expoziției de fotografie „Misterul din spatele poveștii.. Sultana-Malu Roșu”
Brukenthal: „ŞOIMII ŞATREI: WHAT’S STREET ART DOING IN A MUSEUM ?”
MNAR: IMAGINI ALE LUMII TRECĂTOARE: Kunisada - un mare gravor al şcolii Utagawa: Gravură japoneză din secolul al XIX-lea
MNIR: expoziţia „România. Decembrie 1989”
MNIR: „Gânditorul” la New York ! Prima expoziţie arheologică organizată de România în SUA
Expoziția: Covoare anatoliene din colecţia Muzeului Naţional Brukenthal Muzeul Naţional Brukenthal
|
|