Mergi la conţinutul principal

Concurs de proiecte de management | Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi

ANUNȚ PUBLIC

Concurs de proiecte de management organizat pentru Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi

 

Ministerul Culturii organizează, la sediul său din Bd. Unirii nr. 22, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură, aprobată prin Legea nr. 269/2009, cu modificările și completările ulterioare și ale Ordinului ministrului culturii nr. 2799/2015 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și desfășurare a concursului de proiecte de management, a Regulamentului-cadru de organizare și desfășurare a evaluării managementului, a modelului-cadru al caietului de obiective, a modelului-cadru al raportului de activitate, precum și a modelului-cadru al contractului de management, concursul de proiecte de management pentru Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi.

 

Condiții de participare:

a)       are cetățenia română sau a unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene și domiciliul în România;

b)      are capacitate deplină de exercițiu;

c)       are studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă într-unul din domeniile:

  • Domeniul fundamental (DFI) - științe umaniste și arte; Ramura de știință (RSI) – Istorie,  Domeniul de licență (DL) - Istorie;
  • Domeniul fundamental (DFI) - științe umaniste și arte; Ramura de știință (RSI) – Istorie,  Domeniul de licență (DL) – Studiul patrimoniului (Heritage Studies);
  • Domeniul fundamental (DFI) - științe umaniste și arte; Ramura de știință (RSI) – Arte, Domeniul de licență (DL) - Arte vizuale;
  • Domeniul fundamental (DFI) - științe umaniste și arte; Ramura de știință (RSI) – Studii culturale, Domeniul de licență (DL) - Studii culturale;
  • Domeniul fundamental (DFI)- Științe umaniste și arte; Ramura de știință (RSI) – Arhitectură și urbanism,  Domeniul de licență (DL) – Arhitectură.

d)      are experiență în specialitatea studiilor, menționate la lit. c), de minimum 5 ani;

e)       are experiență în domeniul activității manageriale de minimum 5 ani sau specializări în domeniul managementului[1];

f)        nu i-a încetat contractul individual de muncă, raportul de serviciu sau contractul de management pentru motive imputabile în ultimii 4 ani;

g)      nu a suferit condamnări penale și civile pentru fapte ce l-ar face incompatibil cu funcția pentru care candidează;

h)      nu deține o funcție de manager[2] la o altă instituție publică de cultură din România[3];

i)        nu a fost lucrător al securității sau colaborator al acestei, în sensul art. 2 lit. a) – c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității;

j)        cunoaște limba română, scris și vorbit.

 

Calendarul concursului:

a)       22.09.2016, aducerea la cunoștința publică a: condițiilor de participare la concursul de proiecte de management; caietului de obiective; regulamentului de organizare a concursului de proiecte de management întocmit conform regulamentului-cadru; calendarului concursului, cu precizarea termenului/perioadei pentru fiecare etapă; actelor necesare înscrierii la concursul de proiecte de management care fac obiectul dosarului de concurs; bibliografiei; informațiilor (privind condițiile tehnice de redactare a proiectului de management și condițiile de prezentare a acestuia și orice alte informații considerate necesare unei mai bune înțelegeri a cerințelor concursului).

b)      17.10.2016, data limită pentru depunerea proiectelor de management și a dosarelor de concurs de către candidați;

c)       18-19.10.2016, selecția dosarelor;

d)      20-26.10.2016, analiza proiectelor de management – prima etapă;

e)       27-31.10.2016, susținerea proiectelor de management în cadrul interviului – a doua etapă.

f)        în termen de 24 de ore de la încheierea etapei a doua – aducerea la cunoștința candidaților și la cunoștința publică, a rezultatului concursului și afișarea acestuia.

g)      candidații nemulțumiți pot depune contestații asupra modului de respectare a procedurii privind organizarea și desfășurarea concursului, la Compartimentul Strategii, Management Cultural, în conformitate cu prevederile capitolului IV din regulament.

h)      în termen de 24 de ore de la expirarea termenului în care pot fi depuse contestații sau, după caz, de la data soluționării acestora, prin grija autorității, rezultatul final al concursului, lista nominală a candidaților și alte informații de interes public sunt aduse la cunoștința publică prin afișaj la sediul autorității și al instituției, precum și pe pagina de internet a autorității și a instituției publice de cultură.

 

Dosarele de concurs și proiectele de management se depun la sediul Ministerului Culturiipână la data de 17.10.2016 - ora 16:00, la Serviciul Resurse Umane – etajul 4, camera 419.

 

Dosarul de concurs trebuie să conțină:

a)       cerere de înscriere la concurs cu precizarea datelor personale de contact: telefon mobil și adresă de e-mail, conform modelului anexat;

b)      copie după actul de identitate;

c)       curriculum vitae (cf. H.G. nr. 1021/2004);

d)      diplome de studii și, după caz, documente care atestă efectuarea unor specializări[4];

e)       adeverința care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului, de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;

f)        cazierul judiciar – în cazul persoanelor cu cetățenie română sau acte similare în situația persoanelor cu altă cetățenie;

g)      copia carnetului de muncă și, după caz, o adeverință care să ateste vechimea în specialitatea studiilor (ulterior datei de 01.01.2011 vechimea se probează cu adeverință eliberată de angajator), conform modelului anexat;

h)      declarație pe propria răspundere că nu i-a încetat contractul individual de muncă, raportul de serviciu sau contractul de management pentru motive imputabile în ultimii 4 ani, conform modelului anexat;

i)        declarație pe propria răspundere că nu a fost lucrător al securității sau colaborator al acestei, în sensul art. 2 lit. a) – c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, conform modelului anexat;

j)        declarație pe propria răspundere, prin care se angajează, dacă este cazul, să renunțe la postul de manager deținut, în condițiile în care este declarat câștigător în cadrul acestui concurs de proiecte de management, conform modelului anexat;

k)       proiectul de management, care trebuie întocmit și structurat conform cerințelor din Caietul de obiective, în format scris și în format electronic (CD sau DVD) - cu respectarea prevederilor art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură, cu modificările și completările ulterioare, respectiv, fără a avea semnături și fără a conține indicii privind identitatea autorului (fără a se menționa numele și/sau prenumele persoanei care l-a întocmit în cadrul textului, pe suportul tip CD/DVD sau în proprietățile fișierului electronic).

 

Proiectul este limitat la un număr de 60 pagini (format: A4, marginile paginii: stânga: 2 cm, dreapta 2 cm, sus: 1,25 cm, jos: 1,25, spațierea între rânduri: 6 puncte înainte de rând și 6 puncte după rând, alinierea textului: justified, font: arial, cu dimensiunea de 12 puncte pentru textul de bază și dimensiunea de 14 puncte pentru titluri, utilizând obligatoriu diacriticele specifice limbii române, numerotare pagini: în josul paginii, numărul paginilor centrat) + anexe.

Copiile actelor din dosarul de concurs se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate de către secretariatul comisiei de concurs, sau în copii legalizate. Documentele depuse într-o limbă străină vor fi însoțite obligatoriu de traduceri legalizate.

Relații suplimentare se pot obține de la Compartimentul Strategii, Management Cultural (telefon/fax:          021–224.27.15) sau de la Serviciul Resurse Umane (telefon/fax: 021–224.28.19) din cadrul Ministerului Culturii (luni–joi între orele 8:30–17:00; vineri între orele 8:30–14:30).

Anexe:

 

BIBLIOGRAFIE:

  • Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 311/2003 a muzeelor și a colecțiilor publice, republicată;
  • Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, republicată;
  • O.S.G.G. nr. 400/2015  pentru aprobarea Codului controlului intern managerial al entităților publice, cu modificările și completările ulterioare.
  • Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii, cu modificările și completările ulterioare;
  • Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură, cu modificările și completările ulterioare;
  • Ordinul ministrului culturii nr. 2799/2015 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și desfășurare a concursului de proiecte de management, a Regulamentului-cadru de organizare și desfășurare a evaluării managementului, a modelului-cadru al caietului de obiective, a modelului-cadru al raportului de activitate, precum și a modelului-cadru al contractului de management;
  • Ordonanța de Urgență nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publicecu modificările ulterioare;
  • Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, precum și alte măsuri in domeniul cheltuielilor publice, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare;
  • Ordonanța Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătățirea sistemului de finanțare a programelor, proiectelor și acțiunilor culturale, cu modificările și completările ulterioare;
  • Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare;

 


[1] Condiția de pregătire sau experiență în management poate fi substituită de pregătirea în management atestată cu certificat de absolvire (manager de proiect, manager cultural etc.) sau experiență în conducerea unei instituții, companii, organizații neguvernamentale etc., dovedită prin adeverință.

[2] astfel cum este definită de prevederile O.U.G. nr. 189/2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură, cu modificările și completările ulterioare.

[3] condiție aplicabilă în cazul câștigării concursului de management.

[4] în cazul diplomelor de studii sau a documentelor care atestă efectuarea unor specializări în altă țară, acestea trebuie să fie însoțite de dovada recunoașterii acestora în România, conform prevederilor legale. La evaluarea dosarului de concurs, nu vor fi luate în considerare diplomele de studii sau documentele care atestă efectuarea unor specializări, cu termenul de valabilitate expirat.