Mergi la conţinutul principal

Cumințenia Pământului. Brâncuși e al meu

Unul dintre cele mai semnificative proiecte naționale dedicate culturii României, campania „Brâncuși e al meu” s-a construit în jurul ideii de coeziune socială, de civism și asumare a identității cultural-istorice. Ecourile acestei campanii s-au reflectat în răspunsul favorabil al societății civile care a răspuns apelului de a-și exercita dreptul de a avea acces la cultură. „Brâncuși e al meu” a generat numeroase discursuri în spațiul public, readucând în prim plan importanța apropierii societății de patrimoniul cultural și a regăsirii unor repere atât de necesare în dezvoltarea și evoluția favorabilă a acesteia.

Campania „Brâncuși e al meu”, desfășurată pe durata a cinci luni, s-a bucurat de contribuția a peste 100.000 de persoane fizice și juridice, însumând 1.273.668 euro pentru sculptura Cumințenia Pământului. Lucrarea, realizată de către Constantin Brâncuși în anul 1907, aparține patrimoniului cultural național, categoria Tezaur.

„Cumințenia Pământului este una dintre cele mai mari și importante capodopere ale lui Brâncuși. A fost creată într-un moment de răscruce în viața artistului, la 1907-1908, când a hotărât să abandoneze mulajul și să sculpteze direct în piatră, în lemn, în marmură. Spre deosebire de „Sărutul”, este o piesă unică, și, chiar și prin denumirea pe care i-a dat-o, un titlu intraductibil, face parte din sensibilitatea românească. Ai impresia că vine din epoci imemoriabile, dar marchează și un pas important spre modernitate.” (Doina Lemny, doctor în istoria artei, muzeograf-cercetător la Muzeul Național de Artă Modernă, Centre Pompidou – Paris)

Cumințenia Pământului se află în acest moment în custodia Muzeului Național de Artă a României din București. MNAR reconfigurează un nou mecanism de valorificare complexă a patrimoniului, Sala „Brâncuși” urmând a beneficia de un proces corespunzător de modernizare și reamenajare. Astfel, cele 12 lucrări din colecție, între care Rugăciunea, Supliciu, Prometeu, vor fi accesibile publicului ca o catagrafie vizuală a evoluției lui Brâncuși.

„Cumințenia Pământului... a fost încercarea mea de a da de fundul oceanului, cu degetul arătător (încercarea de a atinge vechimea, arhaicul). Căci mi-a fost prea mare spaima când i-am ridicat vălul... Femeia nu trebuie niciodată dezvăluită... Isis trebuie să rămână acoperită sub cel puțin unul din cele șapte văluri ale frumuseții sale, cel al misterului – care îi oferă și prețuirea și nemurirea. Cumințenia Pământului a fost, pentru mine, ceea ce este cu mult mai adânc femeia – dincolo de psihologia dumneavoastră!” (Constantin Brâncuși)

Mai multe detalii puteți găsi pe pagina de internet a campaniei „Brâncuși e al meu” www.brancusiealmeu.ro și pe pagina de Facebook dedicată.

Fotografie homepage: Adi Bulboacă