Mergi la conţinutul principal

Mesajul Ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, cu ocazia Zilei Internaționale a Dansului 2021

Dansul este una din cele șapte arte, cu un mesaj ce depășește barierele de limbaj, granițele fizice, etnice sau cele culturale. Exprimarea sa este universală și transcende epoci și cutume.
La 29 aprilie, întreaga lume celebrează anual, din 1982 încoace, Ziua internaţională a Dansului, la iniţiativa UNESCO de a marca naşterea fondatorului baletului modern, promotor al dansului ca artă independentă, Jean Georges Noverrel.
În formele lui tradiționale, dansul sintetizează spiritul unei culturi și poate transmite esența acesteia, așa cum a fost surprins magistral în filme precum „Ciuleandra” sau  „Zorba Grecu”. 
De-a lungul vremurilor, a cunoscut transformări, curente și a reprezentat chiar o formă de rezistență socială, atunci când omenirea a traversat perioade întunecate. În prezent, dansul contemporan este răspunsul acestei forme de artă la provocările societății în care trăim.
Afectat în ultimul an de restricțiile sanitare luate pentru a împiedica răspândirea virusului Sars-CoV-2, artiștii și-au mutat spectacolele în mediul online. Chiar dacă ne-am bucurat că am putut să-i urmărim astfel, sunt convins că abia așteptăm să simțim din nou emoțiile din sălile de spectacol.

La mulți ani tuturor celor din lumea dansului!

Dans

FOTO: https://www.unacor.com/