Mergi la conţinutul principal

Ministerul Culturii și Identității Naționale a organizat evenimentul „Gala Tezaure Umane Vii - 2019”

Ministerul Culturii și Identității Naționale, în colaborare cu Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, a organizat pe 1 martie 2019, evenimentul „Gala Tezaure Umane Vii – 2019”, în Aula Ministerului Culturii și Identității Naționale, în prezența ministrului Valer-Daniel Breaz și a Secretarului de Stat, Alexandru Pugna.  

Scopul evenimentului a fost acela de a celebra creația românească tradițională și de a marca importanța păstrării tradițiilor prin recunoștința față de persoanele ce promovează și lasă moștenire, tuturor, elemente de patrimoniu național imaterial.

„La o analiză lucidă, sinceră și atentă, absolut fiecare dintre noi se revendică dintr-o familie tradițională. Ne-am născut, trăim sau traversăm, adesea, prin această lume fină a satului românesc, ne bucurăm, de la primii ani ai copilăriei până la senectute, de meșteșugul țăranilor noștri, de doine și de horele rotunde, de cântecul și jocul popular, de talentul rapsozilor și de măiestria creatorilor de măști, a meșterilor olari, cojocari sau a meșterilor în prelucrarea lemnului și a metalului. Dibăcia fiecăruia ne uimește și are, cu siguranță, conotații sacre. Este și motivul pentru care evenimente precum această „Gală a Tezaurelor Umane Vii” sunt de natură să ne întoarcă din drumurile noastre prea grăbite către tihna și statornicia tradițiilor autentice, către acest patrimoniu spiritual unic pe care românii îl propun lumii întregi”, a punctat Ministrul Culturii și Identității Naționale, Valer Daniel Breaz.

Astfel, au fost premiate și decorate cu acest prilej persoanele declarate Tezaure Umane Vii în anul 2018, precum și cele care au fost declarate tezaure umane vii în edițiile anterioare ale programului.

Reamintim că programul Tezaure Umane Vii este o inițiativă a UNESCO privind salvgardarea, păstrarea și transmiterea patrimoniului cultural imaterial ce vizează identificarea și recunoaşterea la nivel național a celor care creează și, implicit, păstrează valorile tradiționale.

La eveniment au participat specialişti din mediile de cercetare, academic, universitar, muzeografi, membrii Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, alături de reprezentanți ai Ministerului Culturii și Identității Naționale, ai  instituțiilor și ai centrelor de cultură din teritoriu. 

Galerie de imagini