Mergi la conţinutul principal

Ministrul Culturii și Identității Naționale, la evenimentele de lansare a Sezonului Cultural România – Franța în țara noastră

Ministrul Culturii și Identității Naționale, Valer-Daniel Breaz a participat astăzi, 18 aprilie, la evenimentele de lansare a Sezonului Cultural România – Franța în țara noastră.

„Suntem onorați să deschidem aici, la București, această etapă importantă a Sezonului România-Franța, un proiect major al celor două culturi, generat de voința comună a artiștilor de a mărturisi, încă o dată, cum au făcut-o de-a lungul istoriei, fondul lingvistic și spiritual comun, simetria perfectă a mentalităților, precum și vocația de a sta împreună într-o construcție fermă a principiilor și a valorilor identitare europene. Cultura română este purtătoare de prietenii şi de învecinări, duce cu sine întâlniri fundamentale şi, peste toate, un protocol interior al bunei aşezări în propriul destin european. Suntem, cu toții, onorați să fim parteneri și gazde în această perioadă pentru personalități marcante ale culturii din spațiile francofone”, a declarat Ministrul Culturii și Identității Naționale la deschiderea oficială a Sezonului Cultural România – Franța, la Muzeul de Artă al României.

Totodată, acesta a deschis și Vernisajul Eli Lotar la Muzeul Colecțiilor de Artă, unde a spus că în contextul în care toate proiectele incluse în Sezonul Cultural România-Franța sunt orientate spre recuperarea și punerea în valoare a unor structuri identitare și artistice comune celor două țări, expoziția Eli Lotar este una simbolică întrucât reunește piese de patrimoniu - o retrospectivă a operei unui artist francez cu rădăcini românești, știut fiind faptul că Eliazar Lotar Teodorescu este fiul poetului Tudor Arghezi.

Ministrul Culturii și Identității Naționale a participat și la EXPOZIȚIA - „Lucrări din colecția de artă contemporană Société Générale”, desfășurată tot la Muzeul de Artă al României. Cu acest prilej, demnitarul a precizat că „lucrările reunite în această colecție de artă contemporană, aparținându-le celor aproape 30 de reputați artiști, au fost cu tact alese din patrimoniul Société Générale de către curatorul expoziției, Mihnea Mircan, în jurul unui concept-metaforă extrem de ofertant, desprins din volumul lui Georges Perec din 1974, Specii de spații. Scenografia expoziției este ea însăși surprinzătoare și incitantă”.

Reamintim, de asemenea, că în etapa de închidere din Franța a Sezonului Cultural România – Franța, la invitaţia Muzeului Luvru, în perioada 17 aprilie 2019 – 29 iulie 2019, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional de Artă al României, Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, Mănăstirile Putna, Mânăstirea Sucevița şi Mânăstirea Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi, organizează expoziţia „Broderii de tradiție bizantină din România. În jurul stindardului lui Ştefan cel Mare”. Evenimentul este unul de o însemnătate istorică, aceasta fiind prima expoziție a României expusă la Muzeul Luvru. Operele vor fi expuse în spațiul central al galeriei medievale a muzeului, aflându-se pe traseul turistic principal, alături de cele mai valoroase opere artistice ale umanităţii.

Galerie de imagini