Mergi la conţinutul principal

Ministrul George Ivașcu prezent la Sibiu, la cea de-a 25-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru

Zilele acestea are loc cea mai grandioasă ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu de până acum, care aduce în fața publicului iubitor de teatru nu mai puțin de 3.300 de artişti și invitaţi din 73 de ţări, care prezintă 525 de spectacole în 73 de spaţii de joc. Ediția aniversară a festivalului, organizat de Teatrul Național ”Radu Stanca”, a beneficiat anul acesta de o finanțare-record din partea Ministerul Culturii și Identității Naționale, în valoare de 4 milioane de lei.

În cadrul festivalului, Ministrul Culturii și Identității Naționale, George Ivașcu, a participat joi, 14 iunie 2018, la premiera spectacolului "Povestea prinţesei deocheate", de Silviu Purcărete, prilej cu care a fost inaugurată sala "Eugenio Barba" a Fabricii de Cultură, o inițiativă public-privată, demarată de Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu.

”M-am bucurat să revăd foști colegi, alături de care am împărțit scena, și alături de care m-am simțit minunat. La fel de minunată este și inițiativa Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu, de recuperare a unui spațiu industrial și transformarea acestuia într-un important centru de cultură. În ultimii 25 ani, Sibiul a devenit nu doar una dintre scenele naționale cele mai inovatoare și active, ci o capitală – întâi românească, apoi europeană și mondială! – a teatrului. În aceste cuvinte se ascund 25 ani, adică 9131 de zile și deseori nopți de vis, de speranță, de înfrigurare, de eforturi susținute și uneori neîmplinite, dar reluate iar și iar, pentru a prezenta lumii întregi unul dintre cele mai mari și renumite festivaluri internaționale de teatru ale acestui început de mileniu. Ca actor și ca ministru al Culturii, mă înclin cu recunoștință și smerenie în fața acestei imense dăruiri de suflet, talent și energie”, a declarat ministrul George Ivașcu.

Cea de-a 25-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu se va încheia duminică, 17 iunie.