Mergi la conţinutul principal

Muzeul Național Bran a fost redeschis astăzi, în prezența Ministrului Culturii și Identității Naționale

Muzeul Național Bran, instituție din subordinea Ministerului Culturii și Identității Naționale, a fost redeschis astăzi, într-o nouă locație, în prezența Ministrului Valer-Daniel Breaz și a Secretarului de stat, Alexandru Pugna, reușindu-se, astfel, salvarea de la desființare a unui reper al patrimoniului cultural național. 

Așadar, începând de astăzi, turiștii vor putea vizita din nou locul în care sunt expuse obiecte provenite din fondul regal al Castelului Bran dar și alte colecții de artă reprezentative.

Galerie de imagini