Participarea ministrului Lucian Romașcanu la Consiliul UE al miniștrilor culturii
Domnul Lucian Romașcanu, ministrul culturii și identității naționale, a reprezentat România la Consiliul Educaţie, Tineret, Cultură, Sport al Uniunii Europene - secțiunea Cultură – Audiovizual, care s-a derulat la Bruxelles în data de 21 noiembrie 2017.
Dezbaterea publică din cadrul reuniunii Consiliului miniștrilor culturii a abordat rolul culturii în construirea unor societăţi coezive. Domnul ministru Romașcanu a subliniat rolul culturii în înțelegerea reciprocă, precum și necesitatea finanțării sectorului cultural, astfel încât acesta să poată contribui cu adevărat la creșterea gradului de coeziune a societății. Cu acest prilej, demnitarul român a declarat că „temelia pe care construim ceea ce ne-am dori să fie Uniunea Europeană” este cultura.
În cadrul reuniunii, locul și valențele culturii în cadrul proiectului european au fost reluate în prezentarea Declarației „Reclădirea Europei prin cultură” de către reprezentanții Republicii Franceze. Declarația a fost inițiată în continuarea reuniunii ministeriale informale de la Frankfurt (11 octombrie 2017) și a fost semnată de miniștrii culturii din Cipru, Croația, Spania, Grecia, Italia, Portugalia și România. Documentul reprezintă un angajament pentru promovarea culturii ca prioritate europeană, propunând o serie de linii de acțiune în acest domeniu.
De asemenea, Consiliul a adoptat Proiectul de concluzii privind promovarea accesului la cultură prin mijloace digitale cu accent pe dezvoltarea categoriilor de public. În contextul dezvoltării tehnologiilor digitale, au loc schimbări importante pentru mediul în care sectorul cultural operează. Tehnologiile digitale transformă modalitatea de a accesa, produce și utiliza conținutul cultural, iar la nivelul publicului se constată dorința de a avea acces sporit la conținutul digital.
Totodată, Consiliul a fost informat și cu privire la următoarele teme: protejarea patrimoniului cultural în zone afectate de conflict și rolul Uniunii Europene, propunerea de Regulament a Comisiei Europene privind importul bunurilor culturale, Convenția Consiliului Europei privind infracțiunile referitoare la bunurile culturale (tratat deschis spre semnare la Nicosia, în 19 mai 2017), mobilitatea artiştilor și stadiul negocierii propunerii de modificare a Directivei 2010/13/UE privind coordonarea anumitor dispoziții stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass-media audiovizuale, având în vedere evoluția realităților pieței (Directiva AVMS).
În marja participării la Consiliul UE, domnul ministru Romașcanu a avut o întrevedere cu omologii săi din Finlanda și Croația, alături de care România va deschide la 1 ianuarie 2019 Trioul de Președinții al Consiliului UE.